În dimineața zilei de 17 februarie, o vrednică slujitoare a Bisericii și a școlii românești, preoteasa Ștefania Bârzu, a fost chemată de Domnul la odihna cea veșnică, la venerabila vârstă de aproape 106 ani, după o viață îndelungată, trăită în lumină, răbdare și jertfelnicie.
S-a născut la 6 martie 1920, în satul Vârnav, comuna Pomârla, într-o familie numeroasă, cu nouă copii, primind din casa părintească temelia credinței și a rânduielii creștine. Atmosfera de solidaritate și hărnicie în care a crescut i-a modelat întreaga viață, învățând-o să poarte cu demnitate atât bucuriile, cât și încercările.
A ales calea învățământului și, timp de peste 35 de ani, a fost învățătoare în satul Hilișeu-Crișan. Generații întregi de copii au deprins de la dânsa nu doar tainele scrisului și cititului, ci și dragostea de Dumnezeu, respectul față de oameni și simțul datoriei. Pentru foștii elevi a rămas mereu „doamna învățătoare” – blândă, dreaptă și luminoasă.
Și-a unit viața cu părintele Teodor Bârzu, originar din Târnauca, ținutul Herței, care a slujit cu devotament comunitatea ca paroh vreme de peste o jumătate de secol, până la mutarea sa la Domnul, în anul 1993. În tainica și adesea nevăzuta lucrare a preotesei s-a aflat sprijinul statornic al slujirii pastorale: rugăciune, sfat bun, primire caldă pentru toți cei care treceau pragul casei parohiale.
Împreună cu părintele Teodor, s-a bucurat de aleasă prețuire din partea enoriașilor din Hilișeu-Crișan, dar și a credincioșilor din Corjeuți, unde era cunoscută pentru blândețea, înțelepciunea și spiritul său jertfelnic. Cei doi soți au lucrat în deplină armonie, implicându-se în numeroase activități culturale și educative, susținând cu statornicie păstrarea tradițiilor, a portului popular și a obiceiurilor strămoșești, pe care le considerau parte vie a identității și credinței neamului. Prin aceste inițiative, au contribuit nu doar la viața liturgică a comunității, ci și la întărirea conștiinței culturale și spirituale a oamenilor locului.
Familia lor a fost binecuvântată cu doi fii, Radu și Aurel. Plecarea la Domnul a fiului Radu, în urmă cu 13 ani, a fost o grea încercare, purtată însă cu nădejde creștină. Aurel, inginer de profesie, i-a rămas aproape cu dragoste filială, îngrijind-o cu devotament, mai ales în anii din urmă, când povara vârstei s-a făcut tot mai simțită. În anul 2010, s-a mutat la cele veșnice și ultima dintre surorile sale, încheindu-se astfel o întreagă generație.
Ultimii ani ai vieții au fost marcați de suferință și neputințe trupești, pierzându-și vederea, dar nu și limpezimea sufletului. A primit această cruce cu răbdare și smerenie, întărindu-se în rugăciune și recunoștință pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu.
Cei care au cunoscut-o își amintesc de o femeie a tăcerii roditoare, a bunătății discrete și a credinței neclintite. Nu a căutat niciodată să iasă în față, dar a luminat prin prezența sa, prin cuvânt cumpătat și prin exemplul unei vieți trăite în rânduială creștină.
Trupul neînsuflețit este depus la locuința sa din Dorohoi, unde cei care au cunoscut-o și au prețuit-o pot aduce un ultim omagiu. Slujba înmormântării va avea loc la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, în rugăciunea Bisericii pentru odihna sufletului său.
Chipul preotesei Ștefania rămâne în memoria comunității ca o pildă de slujire tăcută, de fidelitate față de familie, școală și Biserică – o viață așezată sub semnul credinței și al dăruirii.
Dumnezeu să o odihnească în pace și să o așeze în ceata drepților!
